Postare

România, București, Sector 5, Ferentari, PSD

2017/12/03

AUTOEDUCAREA VOINȚEI

AUTOEDUCAREA VOINȚEI


I. Datorită locului pe care îl ocupă voința între celelalte procese psihice umane și rolului ei în activitate, voința are o mare importanță pentru persoană.


II. Voința nu este înnăscută (moștenită) ci se formează după naștere, în timpul vieții, în activitate.


A. Fără exercitarea voinței în activitate, ea nu se dezvoltă și nu se educă.

B. Nu putem realiza ceva numai dorind, fără antrenament.

C. Nu ne putem consolida voința dacă mereu evităm să ne apucăm de lucru sau dacă abandonăm lucrul început.


III. Pentru apariția, creșterea, dezvoltarea și maturizarea voinței trebuie respectate cu strictețe o serie de condiții:


A. Clarificarea scopurilor pe care le urmărim;

 

1. Să ne propunem întotdeauna scopuri precise și clar formulate;
2. Să ținem seama de calitatea morală a scopurilor respective;
a. Scopurile meschine și instabile nu pot contribui la educarea voinței;
b.Numai scopurile înalte, la care aderă și colectivul din care facem parte pot naște o mare energie.

B. Trebuie să respectăm cu consecvență hotărârea adoptată


1. Dacă hotărârea este rațională, suntem obligați să o îndeplinim fără oscilații și concesii făcute propriei comodități;
2. Ritmicitatea în realizarea hotărârilor trebuie să devină stil al întregii noastre activități.

C. Să luptăm cu greutățile:


1. Astfel decât în lupta cu dificultățile nu se poate educa voința.
a. Educarea voinței este analoagă sntrenamentului sportiv.
2. Greutățile trebuie introduse treptat adică cele mici să fie la început, crescând pe măsura posibilităților personale întrecând cîte puțin capacitatea personală momentană de realizare pentru a fi siguri de depășire.

D. Formarea deprinderilor necesare diferitelor feluri de activități.


1. Actele voluntare se sprijină pe deprinderi; fără deprinderi ele nu pot progresa;
a. Deprinderile sunt priceperi automatizate prin repetare.

E. Formarea obișnuinței de a activa în toate împrejurările în mod organizat și disciplinat.

 

F. Stabilirea unui regim optim de alternanță între muncă și odihnă, regim adaptat personal.


Învățături din manualul de Psihologie, 1965 Paul Popescu