2016/10/04

Criterii de evaluare meritocratică

Încep cu propunerea criteriilor meritocratice de evaluare a unei persoane


1. Faptele.


a. Este cel mai important criteriu după care se selectează persoanele.
Dacă ai fapte este sigur că ai și motivație și înclinație și aptitudini și capacitate dobândită.

b. Evaluarea faptelor


i. Criteriul calității faptelor

Faptele se evaluază după criteriul calitativ în primul rând. Calitatea faptelor înseamnă natura lor adică esența lor. Aici trebuie să discriminăm fapte care sunt importante pentru om și fapte care nu sunt importante pentru om. Se subînțelege supoziția că valoarea supremă pentru om este chiar omul.

Identificarea calității faptelor unei persoane trebuie să scoată în evidență genul de fapte pe care persoana le-a făcut. Aici efectuăm o clasificare:

-Faptă cu valoare biologică: alimentare, tratare a afecțiunilor trupești, protejare trupească etc.
-Faptă cu valoare sufletească (psihologică): consolare, tratare sufletească, educare, sprijin, liniștire etc.
-Faptă cu valoare spirituală: dezvoltarea cunoașterii, acționare spre realizarea binelui, transmiterea frumosului etc.

ii. După cantitatea faptei considerăm că trebuie să ținem cont de amploarea efectului faptei:

- Faptă cu importanță individuală: autorul a făcut o faptă care îl ajută pe un singur om;
- Faptă cu importanță particulară: autorul a făcut o faptă care a adus binele unei minorități;
- Faptă care ajută majoritatea unei colectivități umane;
- Faptă care a făcut bine întregii colectivități umane.

Niciun comentariu:

Postare

Extras interviu Paul Niculescu Mizil